Concurs de desene „În lumea microbilor”

În aceste zile, când ne luptăm cu un inamic nevăzut pe nume COVID-19, vrem să încurajăm elevii să trezească creativitatea și să reflecte, prin prisma desenului,  lumea celor nevăzuți – Microbii. Noi nu îi vedem cu ochiul liber, dar ei există. Cum arată ei? Sunt mari sau mici, ce culoare și ce formă au? Asociația de Biosiguranță și Biosecuritate din Republica Moldova este curioasă să descopere împreună cu copiii – lumea microbilor. Astfel, propunem elevilor din clasele I-IV un concurs plin de culoare – un concurs de desen la tema ,,În lumea microbilor. Rugăm doritorii să dea frâu liber imaginației urmând câteva reguli simple: 

•  un copil poate prezenta doar o singură lucrare (desen);

•  lucrarea prezentată la concurs va fi de mărimea A4 sau A3;

• participanții la concurs sunt în drept să folosească tehnici sau materiale după propria alegere (creion simplu/colorat, acuarelă, guașă, colaj, tehnici grafice etc.);

• autorii desenelor sunt rugați să menționeze următoarele informații: numele, prenumele, vârsta, clasa, instituția, localitatea;

• lucrările participanților vor fi prezentate în format printat sau poză (.jpg).

Rugăm toți participanți să trimită desenele la adresa de e-mail: mdbba2017@gmail.com până la data de 15 August 2020.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 17 septe, când este marcată ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MICROORGANISMELOR.